Cu susul în jos

Aș vrea să te pot închide sub pleoapă și să-mi ai genele drept gratii. Să urli la mine să te scot afară de acolo. Să te mânjești tot cu umezeala cristalinului, să ai hainele minuscule îmbibate de lichidul meu lacrimal. Să te dezbraci ca să le storci. Să simt cum picurul produs mijește la coada ochiului și să-l las să curgă pe Dealul de la Sud de Închisoare. Pe când mi-am șters obrazul, tu să te fi îmbrăcat deja la loc și să te fi și isterizat că a fost zadarnic.

Aș vrea să bați în pleoapa moale și să-ți fie ciudă că nu sună a ușă de fier. Să o împingi în sus cu brațele pe cea superioară și să galopezi în gol cu picioarele pe cea inferioară, înjurând și bolborosind ca un bătrân ursuz că dai de gene încrucișate; superioarele cu inferioarele, mă refer – pe post de gratii.

Aș vrea să te pui apoi într-un colț. Să șezi și să plângi zdravăn, cu capul în piept, icnind ca un copil. Să simt vag cum parcă mi-e mai umed cristalinul. Să te calmezi, să respiri adânc și să începi să faci ture sacadate stânga-dreapta. Să simt că ceva mă irită sub pleoapă. Să mișc tot globul ocular și pe tine odată cu el, până te opresc.

Aș vrea să te-opresc întors cu spatele, la mijlocul ochiului. Să taci naibii odată din gură și să vezi în fața ochilor tăi ce n-ai putut să vezi până acuma. Să te simți năucit de contraste și striații, mișcări celulare și firicele de culoare și să înțelegi că toate florile de iris pe care le-ai zărit până acum în toată lumea asta nu cântăresc cât Floarea Asta de Iris. Să te simți copleșit, să pui mâna, să pipăi, să oftezi, să te freci la ochi, crezând că nu vezi bine ce vezi. Să-ți vină să plângi de fericire, ca ultimul dezechilibrat emoțional, că poți sta mărturie complexității perfecte și perfecțiunii complexe din fața trupului tău.

Aș vrea să îți apleci apoi trunchiul curios în lateral și să mijești ochii până vezi în depărtare niște forme mișcătoare. După cilii cu bastoane și ăilalți cu coifuri (care, cum, pe unde, stând de pază și ghidând bunul mers al proceselor, cu o vizibilă seriozitate), din bezna circulară a pupilei, să o vezi, în toată splendoarea ei, desenată dumnezeiește pe retină: tu, mic, mic, cu susul în jos.

Aș vrea să m-asculți, acum: tu, mic, cu susul în sus.

Acolo te naști tu în lumea mea. Și mai mic, cu susul în jos. 

Și-apoi te răstorni iar și te văd și eu cum trebuie, ca tot omul. 

Te vezi? 

Acum, c-ai văzut mai de-aproape, îți dau drumul. 

(Aș fi vrut doar să-nțelegi de ce-mi întorci așa de tare lumea cu susul în jos.)

[ 25 Octombrie 2014 ]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s