Doi e 1, tot e 1

Bate vântul tare.

Am văzut rotocoale de plante uscate tăvălindu-se

Prin cartier

Ca prin Texas.

Și două întâmplări foarte asemănătoare.

Am văzut.

1. Budapesta.

Caut cazarea. Mi-am notat datele pentru orientare transmise de cei de-acolo. Un reper internațional, ca pentru turiști, anume Burger King. Te duci pe bulevardul principal, după el. Dup’aia vezi o librărie pe nume nu-știu-cum și-un magazin de sport nu-știu care. Numărul e 22. Ar trebui să aibă curte interioară, veche, impresionantă. Zic și eu din poze, nu altfel.

Citesc aceste chestiuni și mă uit în jur. Du-te vino. Flori. Oameni. Flori. Ambalaje. Reclame. Texte multe. Maghiară. Stație de autobuz. Du-te vino. Flori. Oameni. Ambalaje. Reclame. Reclame. Texte multe. Bulevard. Magazine. Oameni. Magazine. Texte multe. Maghiară. Unde Dumnezeu e? De la Burger King încolo n-am mai priceput nimic. Mă tot duc. Percepția mi-e violată în continuare. Mă opresc.

M-am oprit.

M-am liniștit. Respir.

Textele multe, oamenii, florile, ambalajele, reclamele, magazinele sunt toate, tot acolo.

Mă pregătesc să fac un 360. Adică să privesc pivotând pe călcâi, analizând toate unghiurile punctului în care mă aflu. Îmi ridic privirea. Poare e imensă. Neagră, rotunjită sus, din fier forjat, cu foarte multe detalii. Se vede că sunt de demult detaliile alea. Acuma nu mai sunt așa detalii. E o poveste întreagă poarta asta. Neagră. Imensă. Deasupra ei stă o plăcuță mică, pătrată, marcată:

22.

**

2. Cluj-Napoca

Mi-am luat cerceii albaștri cu clips. Mă dor urechile de la cerceii cu clips. Cerceii cu clips sunt cerceii mei preferați, urmați de cerceii uriași. I-am purtat de drag, câteva ceasuri. Până am început să conștientizez, cu fiecare fracțiune de secundă, că am  lobi de urechi. Ce mult îmi plac cerceii uriași! Pe cei cu clipsuri îi arunc în fundul borsetei.

Urc scara blocului. Aud că pică ceva din borseta deschisă. Mă uit pe jos. Nimic. Îmi place mult să găsesc chestii picătoare pe jos. E o pasiune asta. Nimic. Gol. Beton cu picățele și atât. Ei. Mi s-o fi părut. Doar eu văd tot ce pică pe jos. E o pasiune asta.

Sunt în papetărie. Plătesc. Mi se-mprăștie borseta lângă casa de marcat. Tipic.

Cade din ea un cercel cu clips. Albastru, mic. Mă uit după al doilea. Răscolesc tot. Timp incomod. Nu-l găsesc. Nu e nicăieri. Cerceii cu clips sunt cerceii mei preferați.

Urc scara blocului. Pe la 2, pe ușile de la uscător, cu multe-multe-multe gemulețe, vopsite ca și cu picioarele, în albastrul ăla turcoaz spălăcit și îngălbenit pe la margini (adică pe porțiunile alea care indică clar că procesul s-a efectuat cu membrele inferioare, c-or fi fost ele mâini sau picioroange de goange), îl văd. Frumos, rezemat cu grijă, ca și cu mâinile delicate și grijulii. Albastru, strălucitor, bombat și înfipt. În scara asta locuiesc oameni buni.

Blocul 5. Scara 3. Etajul 2. Cercelul cu clips numărul 2 a fost reperat în aceeași zi cu împrăștierea borsetei, la 2 zile distanță de la purtarea sa.

Cerceii cu clips sunt cerceii mei preferați.

Se poartă câte 2.

**

Bate vântul tare.

Am văzut rotocoale de plante uscate tăvălindu-se

Prin cartier

Ca prin Texas.

Și două întâmplări foarte asemănătoare.

Am văzut.

Un gând despre &8222;Doi e 1, tot e 1&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s